| Subiectul anterior :: Subiectul urmator |
| Autor |
Mesaj |
Yomi
Membru 2
Data inscrierii: 18/Feb/2009
Mesaje: 325
|
 Trimis: 28/02/2009 22:42 Titlul subiectului: info despre j-rock/j-pop |
|
|
are countless types of traditional music in Japan. Two of the oldest are shōmyō, or Buddhist chanting, and gagaku, or orchestral court music, both of which date to the Nara and Heian periods.
Gagaku is a type of classical music that has been performed at the Imperial court since the Heian period. Kagurauta (神楽歌), Azumaasobi(東遊) and Yamatouta (大和歌) are relatively indigenous repertories. Tōgaku (唐楽) and komagaku are the music originating in Chinese Tang dynasty via Korean peninsula. In addition, gagaku is divided into kangen (管弦) (instrumental music performed as such) and bugaku (舞楽) (dance accompanied by gagaku).
Originating as early as the 13th century are honkyoku ("original pieces"). These are solo shakuhachi pieces played by mendicant Fuke sect priests of Zen buddhism. These priests, called komusō ("emptiness monk"), played honkyoku for alms and enlightenment. The Fuke sect ceased to exist in the 19th century, but a verbal and written lineage of many honkyoku continues today, though this music is now often practiced in a concert or performance setting.
The samurai often listened to and performed in these musical activities, in their practices of enriching their lives and understanding.
Noh is usually accompanied by music, uta (唄) and hayashi (囃子)Musical theater also developed in Japan from an early age. Noh or nō arose out of various more popular traditions and by the 14th century had developed into a highly refined art. It was brought to its peak by Kan'ami (1333-1384) and Zeami (1363?-1443). In particular Zeami provided the core of the Noh repertory and authored many treatises on the secrets of the Noh tradition (until the modern era these were not widely read).
Another form of Japanese theater is the puppet theater, often known as bunraku (文楽). This traditional puppet theater also has roots in popular traditions and flourished especially during Chonin in the Edo period (1600-1868). It is usually accompanied by recitation (various styles of jōruri) accompanied by shamisen music.
During the Edo period actors (after 1652 only male adults) performed the lively and popular kabuki theater. Kabuki, which could feature anything from historical plays to dance plays, was often accompanied by nagauta style of singing and shamisen performance.
[edit] Biwa hōshi, Heike biwa, and mōsō
The biwa, a form of short-necked lute, was played by a group of itinerant performers (biwa hōshi) who used it to accompany stories. The most famous of these stories is The Tale of the Heike, a 13th century history of the triumph of the Minamoto clan over the Taira. Biwa hōshi began to organize themselves into a guild-like association (tōdō) for visually impaired men as early as the thirteenth century. This guild eventually controlled a large portion of the musical culture of Japan.
In addition numerous smaller groups of itinerant blind musicians were formed especially in the Kyushu area. These musicians, known as mōsō (=blind monk) toured their local areas and performed a variety of religious and semi-religious texts to purify households and bring about good health and good luck. They also maintained a repertory of secular genres. The biwa that they played was considerably smaller than the Heike biwa played by the biwa hōshi.
Lafcadio Hearn related in his book Kwaidan: Stories and Studies of Strange Things "Mimi-nashi Hoichi" (Hoichi the Earless), a Japanese ghost story about a blind biwa hōshi who performs "The Tale of the Heike"
[edit] Taiko
The taiko is a Japanese drum that comes in various sizes and is used to play a variety of musical genres. It has become particularly popular in recent years as the central dispozitiv of percussion ensembles whose repertory is based on a variety of folk and festival music of the past. Such taiko music is played by large drum ensembles called kumi-daiko. Its origins are uncertain, but can be sketched out as far back as the 6th and 7th centuries, when a clay figure of a drummer indicates its existence. Chinese and Korean influences followed, but the instrument and its music remained uniquely Japanese. Taiko drums during this period were used during battle to intimidate the enemy and to communicate commands. Taiko continue to be used in the religious music of Buddhism and Shintoism. In the past players were holy men, who played only at special occasions and in small groups, but in time secular men (rarely women) also played the taiko in semi-religious festivals such as the bon dance.
Modern ensemble taiko is said to have been invented by Daihachi Oguchi in 1951. A jazz drummer, Oguchi incorporated his musical background into large ensembles, which he had also designed. His energetic style made his group popular throughout Japan, and made the Hokuriku region a center for taiko music. Musicians to arise from this wave of popularity included Sukeroku Daiko and his bandmate Seido Kobayashi. 1969 saw a group called Za Ondekoza founded by Tagayasu Den; Za Ondekoza gathered together young performers who innovated a new roots revival version of taiko, which was used as a way of life in communal lifestyles. During the 1970s, the Japanese government allocated funds to preserve Japanese culture, and many community taiko groups were formed. Later in the century, taiko groups spread across the world, especially to the United States. The video game Taiko Drum Master is based around taiko. One example of a modern Taiko band is GOCOO.
[edit] Yukar
Among the minority Ainu of the north, yukar (mimicry) is a form of epic poetry. The stories typically involve Kamui, the god of nature, and Pojaumpe, an orphan-warrior.
[edit] Min'yō: Folk Music
Geisha with her shamisen, 1904Japanese folk songs (民謡 min'yō) can be grouped and classified in many ways but it is often convenient to think of four main categories: work songs, religious songs (such as sato kagura, a form of Shintoist music), songs used for gatherings such as weddings, funerals, and festivals (matsuri, especially Obon), and children's songs (warabe uta).
In minyō, singers are typically accompanied by the three-stringed lute known as the shamisen, taiko drums, and a bamboo flute called shakuhachi. Other instruments that could accompany are a transverse flute known as the shinobue, a bell known as kane, a hand drum called the tsuzumi, and/or a 13-stringed zither known as the koto. In Okinawa, the main instrument is the sanshin. These are traditional Japanese instruments, but modern instrumentation, such as electric guitars and synthesizers is, also used in this day and age, when enka singers cover traditional min'yō songs (Enka being a Japanese music genre all its own...).
Terms often heard when speaking about min'yō are ondo, bushi, bon uta, and komori uta. An ondo generally describes any folk song with a distinctive swing that may be heard as 2/4 time rhythm (though performers usually do not group beats). The typical folk song heard at Obon festival dances will most likely be an ondo. A fushi is a song with a distinctive melody. Its very name, which is pronounced "bushi" in compounds, means "section" or "node." The word is rarely used on its own, but is usually prefixed by a term referring to occupation, location, personal name or the like. Bon uta, as the name describes, are songs for Obon, the lantern festival of the dead. Komori uta are children's lullabies. The names of min'yo songs often conține descriptive term, usually at the end. IE- Tokyo Ondo, Kushimoto Bushi, Hokkai Bon Uta, Itsuki no Komoriuta...
Many of these songs include extra stress on certain syllables as well as pitched shouts (kakegoe). Kakegoe are generally shouts of cheer but in min'yō, they are often included as parts of choruses. There are many kakegoe, though they vary from region to region. In Okinawa Min'yō, for example, one will hear the common "ha iya sasa!" In mainland Japan, however, one will be more likely to hear "a yoisho!," "sate!," or "a sore!" Others are "a donto koi!," and "dokoisho!"
Recently a guild-based system known as the iemoto system has been applied to some forms of min'yō; it is called. This system was originally developed for transmitting classical genres such as nagauta, shakuhachi, or koto music, but since it proved profitable to teachers and was supported by students who wished to obtain certificates of proficiency and artist's names continues to spread to genres such as min'yō, Tsugaru-jamisen and other forms of music that were traditionally transmitted more informally. Today some min'yō are passed on in such pseudo-family organizations and long apprenticeships are common.
See also Ainu music of north Japan.
[edit] Okinawan folk music
Main article: Ryukyuan songs
Okinawa has been under the control of Japan since 1609, except for a brief period of US domination during and after World War II. Umui, religious songs, shima uta, dance songs, and, especially katcharsee, lively celebratory music, were all popular.
Okinawan folk music varies from mainland Japanese folk music in several ways.
First, instrumentation. Okinawan folk music is often accompanied by the sanshin whereas in mainland Japan, the shamisen accompanies instead. Other Okinawan instruments include the Sanba (which realizează a clicking sound similar to that of castanets) and a sharp bird whistle.
Second, tonality. A pentatonic scale, which coincides with the major pentatonic scale of Western musical disciplines, is often heard in min'yō from the main islands of Japan. In this pentatonic scale the subdominant and leading tone (scale degrees 4 and 7 of the Western major scale) are omitted, resulting in a musical scale with no half-steps between each note. (Do, Re, Mi, So, La in solfeggio, or scale degrees 1, 2, 3, 5, and 6) Okinawan min'yō, however, is characterized by scales that include the half-steps omitted in the aforementioned pentatonic scale, when analyzed in the Western discipline of music. In fact, the most common scale used in Okinawan min'yō includes scale degrees 1, 2, 3, 4, 5, and 7.
[edit] Traditional instruments
Main article: Traditional Japanese musical instruments
Biwa (琵琶)
Hichiriki (篳篥)
Hocchiku (法竹)
Hyoshigi (拍子木)
Kane (鐘)
Kakko (鞨鼓)
Kokyū (胡弓)
Koto（琴）
Niko （二胡）
Okawa (AKA Ōtsuzumi) (大鼓)
Ryūteki (竜笛)
Sanshin (三線)
Shakuhachi (bamboo flute) （尺八）
Shamisen （三味線）
Shime-Daiko (締太鼓)
Shinobue (篠笛)
Shō (笙)
Suikinkutsu (water zither) (水琴窟)
Taiko (i.e. Wadaiko)太鼓～和太鼓
Tsuzumi（鼓）(AKA Kotsuzumi)
gomen ca e in engleza...o sa-l traduc cat mai curand...sper... |
|
| Sus » |
|
 |
Yomi
Membru 2
Data inscrierii: 18/Feb/2009
Mesaje: 325
|
| Trimis: 28/02/2009 22:44 Titlul subiectului: Re: info despre j-rock/j-pop |
|
|
Arrival of Western music
Ayumi Hamasaki, Japan's top-selling female artist, appears on the cover of one of her albums, Secret.After the Meiji Restoration introduced Western musical instruction, a bureaucrat named Izawa Shuji compiled songs like "Auld Lang Syne" and commissioned songs using a pentatonic melody. Western music, especially military marches, soon became popular in Japan. Two major forms of music that developed during this period were shoka, which was composed to bring western music to schools, and gunka, which are military marches with some Japanese elements.
As Japan moved towards representative democracy in the late 19th century, leaders hired singers to sell copies of songs that aired their messages, since the leaders themselves were usually prohibited from speaking in public. This developed into a form of ballad called enka, which became quite popular in the 20th century, though its popularity has waned since the 1970s and enjoys little favour with contemporary youth. Famous enka singers conține Misora Hibari and Ikuzo Yoshi. Also at the end of the 19th century, an Osakan form of streetcorner singing became popular; this was called ryūkōka. This included the first two Japanese stars, Yoshida Naramura and Tochuken Kumoemon.
Westernized pop music is called kayōkyoku, which is said to have begun with "Kachūsha no uta" (1914; see 1914 in music). This song was composed by Nakayama Shimpei and first appeared in a dramatization of Resurrection by Tolstoy, sung by Matsui Samako. The song became a hit among enka singers, and was one of the first major best-selling records in Japan. Kayokyoku became a major industry, especially after the arrival of superstar Misora Hibari.
Later, in the 1950s, tango and other kinds of Latin music, especially Cuban music, became very popular in Japan. A distinctively Japanese form of tango called dodompa also developed. Kayokyoku became associated entirely with traditional Japanese structures, while more Western-style music was called Japanese pops. In the 1960s, Japanese bands imitated The Beatles, Bob Dylan and the Rolling Stones, along with other Appalachian folk music, psychedelic rock, mod and similar genres; this was called Group Sounds.
Since then, bubblegum pop and J-Pop have become some of the best-selling forms of music, and are often used in films and television, especially in Japanese animation. The rise of disposable pop has been linked with the popularity of karaoke, leading to much criticism that both trends are consumerist and shallow. For example, Kazufumi Miyazawa of The Boom, claims "I hate that buy, listen, and throw away and sing at a karaoke bar mentality."
The late 90's brought the arrival of many new artists and groups, including Ayumi Hamasaki, Utada Hikaru, and Morning Musume. To date, Hamasaki has sold over 50 million copies of all her singles and albums which makes her the highest-selling female artist ever in Japan, Utada Hikaru's debut album, "First Love", went on to be the highest-selling album ever in Japan with 10 million copies sold, and Morning Musume remains one of the most well-known girl groups in the Japanese pop music industry, becoming Japan's best-selling female group with their 33rd single, Kanashimi Twilight.
Western classical music
Western classical music has a strong presence in Japan and the country is one of the most important markets for classical music. A number of Japanese composers have written in the western classical music tradition, with Toru Takemitsu (famous as well for his avant-garde works and movie scoring) being the best known. Also famous is the conductor Seiji Ozawa. Since 1999 the pianist Fujiko Hemming, who plays Liszt and Chopin, has been famous and her CDs have sold millions of copies. Japan is also home to the world's leading wind band, the Tokyo Kosei Wind Orchestra, and the largest music competition of any kind, the All-Japan Band Association national contest.
Jazz
From the 1930s on (except during World War II, when it was repressed as music of the enemy), jazz has had a strong presence in Japan. The country is an important market for the music, and it is common that recordings no longer available in the United States are available in Japan. A number of Japanese jazz musicians have achieved popularity abroad as well as at home. Musicians such as Hiromi, Keiko Matsui, June and Dan Kuramoto (June born in Japan and Dan third generation American born, of Hiroshima fame), and Sadao Watanabe have a large fan base outside their native country.
Rock music
Happy End - classic Japanese rock bandHomegrown Japanese country rock had developed by the late 1960s. Artists like Happy End are considered to have virtually developed the genre. During the 1970s, it grew more popular. The Okinawan band Champloose, along with Carol, RC Succession and Shinji Harada were especially famous and helped define the genre's sound. In the 1980s, the Boøwy, Southern All Stars became the biggest band in Japanese rock's history, and inspired alternative rock bands like Shonen Knife & the Boredoms and Tama & Little Creatures. Most influentially, the 1980s spawned Yellow Magic Orchestra, which was inspired by developing electronic music, led by Haruomi Hosono. In the latter period of 80s, rock duo B'z made their debut, they have been getting No. 1 in all their singles and albums since their first No. 1 single "Taiyō no Komachi Angel" in 1990. This is a Japanese record.
In 1980, Huruoma and Ry Cooder, an American musician, collaborated on a rock album with Shoukichi Kina, driving force behind the aforementioned Okinawan band Champloose. They were followed by Sandii & the Sunsetz, who further mixed Japanese and Okinawan influences.
Also during the 80's, Japanese rock bands gave birth to the moviment known as visual kei, represented durring its history by bands like X Japan, Luna Sea, Dir en grey and many other, some of which has been archieved notable international success in the recent years.
Japanese rock, also known by the abbreviation "J-rock", [2][3] has a vibrant underground rock scene, best known internationally for noise rock bands such as Boredoms and Melt Banana, as well as stoner rock and doom metal bands such as Boris and Church of Misery. More conventional indie rock artists such as Eastern Youth and Number Girl have found some mainstream success in Japan, but relatively little recognition outside of their home country.
Punk rock
Representative examples of Japanese punk bands are Ellegarden and Asian Kung-Fu Generation. One subgenre of J-Punk is characterized by chaotic guitars and half screamed/half sung vocals. These bands take influence from mid to late 1980s bands such as Half Japanese, Sonic Youth, and early Nirvana. Notable bands in this subgenre include: Thee Michelle Gun Elephant, The Blue Hearts, Shonen Knife, and Asian Kung-Fu Generation.
Another subgenre is characterized by highly technical, yet dissonant, instrumentals. The vocal style runs the gamut from J-Pop style, to incoherent screeching, to traditional Japanese style singing. Lyrics may be generally nonsensical and random. Their visual style also reflects this and may run to the extremes in Visual kei bands. This style of J-Punk seems to be a conscious rejection of the old Japanese proverb, "The nail that sticks out will be hammered down." When their culture prides itself on conformity and harmony, J-Punk artists strive to create dissonance and attract the wrong kind of attention. This is relatively new genre, getting its start in the late 1990s and just now getting its voice heard. Notable bands in this subgenre include: Limited Express, Peaches55, Musyaburui and Peelander-Z.
Roots music
In the late 1980s, roots bands like Shang Shang Typhoon and The Boom became popular. Okinawan roots bands like Nenes and Kina were also commercially and critically successful. This led to the second wave of Okinawan music, led by the sudden success of Rinkenband. A new wave of bands followed, including the comebacks of Champluse and Kina, as well as new acts like Soul Flower Union. An updated form of Okinawan folk called kawachi ondo became popular, led by Kikusuimaru Kawachiya; very similar to kawachi ondo is Tademaru Sakuragawa's goshu ondo.
Heavy metal
Japan has been known for being a huge successful area for metal bands from around the world in which case majority of recorded live shows have been recorded and filmed in Japan. The most popular genres of metal in Japan are Heavy Metal, Power Metal, Melodic Death Metal, Neo-classical Metal, and Doom Metal.
Early power metal band X Japan and 80's heavy metal bands Loudness and Anthem were the most successful Japanese bands with X Japan having mainstream success in Japan and Loudness having mainstream success worldwide.
Power metal, usually combined with Neo-classical Metal, is among the most popular metal genre in Japan[citation needed] with bands such as Animetal, Ark Storm, Concerto Moon, Galneryus, Onmyo-Za, Wizards' Hymm and X Japan. Most popular power metal bands outside Japan that have had success in Japan were Blind Guardian, Stratovarius, Angra, Gamma Ray, DragonForce, Sinergy, Helloween, Yngwie Malmsteen, Dragonland, and Firewind. Animetal should be noted as Animetal performs covers of Japanese TV theme songs in power metal form.
Extreme metal is more underground with melodic death metal and doom metal being the most popular from the extreme metal following.[citation needed] Bands include Blood Stain Child, Church of Misery, Boris, Eternal Elysium, Green machine, and many others. Arch Enemy and Children of Bodom have also enjoyed great success in Japan.
Latin, Reggae and Ska music
Other forms of music, from Indonesia, Jamaica and elsewhere, were assimilated. African soukous and Latin music was popular as was Jamaican reggae and ska, exemplified by Rankin' Taxi and Tokyo Ska Paradise Orchestra.
Game music
When the first electronic games were sold, they only had rudimentary sound chips with which to realizează music. As the technology advanced. the quality of sound and music these game machines could produce increased dramatically. The first game to take credit for its music was Xevious, also noteworthy for its deeply (at that time) constructed stories. Though many games have had beautiful music to accompany their gameplay, one of the most important games in the history of the video game music is Dragon Quest. Koichi Sugiyama, a composer who was known for his music for various anime and TV shows, including Cyborg 009 and a feature film of Godzilla vs. Biollante, got involved in the project out of the pure curiosity and proved that games can have serious soundtracks. Until his involvement, music and sounds were often neglected in the development of video games and programmers with little musical knowledge were forced to write the soundtracks as well. Undaunted by technological limits, Sugiyama worked with only 8 part polyphony to create a soundtrack that would not tire the player despite hours and hours of gameplay.
Another well-known author of video game music is Nobuo Uematsu of Mistwalker. Even Uematsu's earlier compositions for the game series, Final Fantasy, on Famicom (Nintendo in America) are being arranged for full orchestral score. In 2003, he even took his rock-based tunes from their original MIDI format and created The Negru Mages.
Yasunori Mitsuda is also a highly known composer when it comes to the music video game industry. From Xenogears to Xenosaga Episode I to Chrono Cross and Chrono Trigger, Mitsuda has performed an amazing array of songs that are not getting the true recognition they deserve.
Koji Kondo, the main composer for Nintendo, is also prominent on the Japanese game music scene. He is best-known for the Zelda and Mario themes.
Today, game soundtracks are sold on CD. Famous singers like Utada Hikaru sometimes sing songs for games as well, and this is also seen as a way for unknown singers to make their names for themselves.
Komori uta is also tradditional japanese music and is a version of a lullaby. |
|
| Sus » |
|
|
Yomi
Membru 2
Data inscrierii: 18/Feb/2009
Mesaje: 325
|
| Trimis: 01/03/2009 12:51 Titlul subiectului: Re: info despre j-rock/j-pop |
|
|
sunt nenumarate modele de muzica traditionala din Japonia. Două din cele mai vechi sunt shōmyō, sau budist Chanting, şi gagaku, orchestral sau instanţa de muzică, care la data de Nara şi Heian perioade.
Gagaku este un tip de muzică clasică, care a fost efectuat la Curtii Imperiale de la perioada Heian. Kagurauta (神楽歌), Azumaasobi (东游) şi Yamatouta (大和歌) sunt relativ repertoriile indigene. Tōgaku (唐楽) şi komagaku sunt de muzica originare din chineză dinastiei Tang prin peninsula coreeană. În plus, gagaku este împărţit în kangen (管弦) (instrumental muzica efectuate, ca atare) şi bugaku (舞楽) (însoţită de dans gagaku).
Originare, cât mai devreme de secolul al 13-lea sunt honkyoku ( "piese originale"). Acestea sunt componente solo shakuhachi jucat de milog Fuke sectă preoti de Budismul Zen. Aceste preoti, numit komusō ( "goliciunea călugăr"), a jucat honkyoku pentru pomana si iluminare. De sectă Fuke a încetat să existe în secolul al 19-lea, dar o verbal şi în scris de neam de multe honkyoku continuă şi astăzi, chiar dacă această muzică este practicat acum de multe ori intr-un concert sau de performanţă setare.
De samurai adesea ascultat şi muzicale efectuate în aceste activităţi, în practicile lor de viaţa lor de îmbogăţire şi de înţelegere.
Noh este, de obicei însoţită de muzică, UTA (呗) şi Hayashi (囃子) muzicale, de teatru elaborat, de asemenea, în Japonia, de la o vârstă fragedă. Noh sau nu a apărut în mai mult de diferite tradiţiile populare şi de a 14-lea au dezvoltat într-un teribil de rafinat art. Acesta a fost adus la apogeul prin Kan'ami (1333-1384) şi Zeami (1363? -1443). În special Zeami condiţia de bază a Noh repertoriu şi este autorul multor treatises la secretele de Noh tradiţie (până la epoca modernă astea nu au fost citite pe scară largă).
O altă formă de teatru japonez este teatru de papusi, de multe ori vestite sub numele de bunraku (文楽). Acest tradiţionale marionetă teatru are, de asemenea, rădăcinile în tradiţiile populare şi a inflorit, în special în timpul Chonin în perioada Edo (1600-1868). Aceasta este, de obicei, însoţite de răspuns oral (diverse stiluri de jōruri) însoţite de shamisen muzica.
În timpul perioadei Edo actori (dupa 1652 numai bărbaţi adulţi) efectuate de plin de viaţă şi de teatru popular kabuki. Kabuki, care ar putea facilitate distracție nimic de la istoric la dans joacă, a fost de multe ori însoţite de nagauta stilul de a canta si shamisen performanţă.
[modifică] Biwa hōshi, Heike biwa, şi mōsō
De biwa, o forma de scurt-gât lăută, a fost jucat de un grup de interpreti ambulant (biwa hōshi), care a folosit-o pentru a însoţi povestiri. Cel mai renumit dintre aceste povesti este Povestea a Heike, o istorie a secolului al 13-lea de triumf din clanul Minamoto peste Taira. Biwa hōshi ele au început să se organizeze într-o breaslă-ca asociaţie (TODO) pentru oameni cu deficienţe de vedere cât mai curând a treisprezecea lea. Acestei bresle, eventual, controlat o mare parte din cultura muzicala din Japonia.
În plus, numeroase grupuri mai mici de itinerant orb muzicieni s-au format, în special în zona Kyushu. Aceste muzicieni, recunoscut sub numele de mōsō (= orb monk) turneul lor locale zone şi a efectuat o serie de semi-religioase şi texte religioase, pentru a purifica gospodării şi duce la o stare bună de sănătate şi noroc. De asemenea, au menţinut un repertoriu de laic genuri. De biwa că au jucat a fost considerabil mai mici decât Heike biwa jucat de biwa hōshi.
Lafcadio Hearn legate în cartea sa Kwaidan: Poveşti şi Studii de lucruri ciudate "Mimi-Hoichi Nashi" (Hoichi de Earless), o poveste cu stafii japoneză despre un orb biwa hōshi care îndeplineşte "Povestea a Heike"
[modifică] Taiko
De taiko japoneză este un tambur, care vine în diverse mărimi şi este utilizat pentru a juca o varietate de genuri muzicale. Aceasta a transformat aparte de populară în ultimii ani, ca dispozitiv de percuţie centrală ansambluri ale căror repertoriu se bazează pe o varietate de festival de muzica populara si de trecut. Astfel de taiko muzică este jucat de mari ansambluri tambur numit kumi-daiko. Originile sale sunt nesigure, dar poate fi schiţat în spate, în măsura în care 6a şi 7a secole, atunci îndată ce un argila figura unui bateristul indică existenţa acestuia. Chineză şi coreeană influente urmat, dar a instrumentului său de muzică şi a rămas unic japoneză. Taiko tobe, în această durată au fost folosite în momentul luptei pentru a intimida inamicul şi de a comunica comenzi. Taiko continua să fie utilizate în muzica religioasa din budism şi Shintoism. În trecut au fost jucatori sfânt bărbaţi, care a jucat doar la ocazii excepționale şi în grupuri mici, dar în timp laic bărbaţi (rareori femei) de asemenea, a jucat în taiko semi-religioase, festivaluri, cum ar fi de bon de dans.
Ansamblul este modern taiko spune ca a fost inventat de catre Daihachi Oguchi în 1951. Un baterist de jazz, Oguchi încorporate sale muzicale de fond în ansambluri de mari, pe care a avut de asemenea, proiectat. Energic stilul lui a făcut grup popular în întreaga Japonia, şi a făcut Hokuriku regiune un centru de taiko muzica. Muzicieni de a apărea de la acest val de popularitate incluse Sukeroku Daiko şi lui bandmate Seido Kobayashi. 1969 a văzut un grup numit Za Ondekoza fondat de Tagayasu Den; Za Ondekoza a reunit tineri interpreti care innovated o abia apărută versiune de rădăcini revigorarea taiko, care a fost folosită ca un mod de viaţă în comun un stil de viaţă. În timpul anii 1970, guvernul Japoniei a alocat fonduri pentru a păstra cultura japoneză, şi de multe comunitate taiko grupuri s-au format. Mai târziu, în acest secol, taiko grupuri răspândit în întreaga lume, în special în Statele Unite. De joc video Taiko Drum Master se sprijină în jurul taiko. Un exemplu de un modern Taiko trupei este GOCOO.
[modifică] Yukar
Printre minoritate ainu din nord, yukar (mimetism) este o variantă de epic poezie. Povestile Kamui implica de obicei, de natura a lui Dumnezeu, şi Pojaumpe, un orfan-razboinic.
[modifică] Min'yō: Muzică populară
Gheişă cu ea shamisen, 1904Japanese cantece populare (民謡min'yō) pot fi grupate şi clasificate în mai multe moduri, dar de obicei este mai convenabil să se gândească de patru categorii principale: munca de melodii, cantece religioase (cum ar fi kagura Sato, o formă de muzică Shintoist ), melodii folosite pentru adunări, cum ar fi nunţi, înmormântări, şi festivaluri (matsuri, în particular Obon), precum şi cântece pentru copii (warabe UTA).
În minyō, cântăreţi sunt, de obicei însoţită de trei coarde lăută cunoscut sub numele de shamisen, taiko tobe, şi un flaut bambus numit shakuhachi. Alte instrumente care ar putea însoţi sunt un flaut transversală cunoscută sub numele de shinobue, un clopot, cunoscut sub numele de Kane, o mână de ajutor tambur numit tsuzumi, şi / sau de a 13-coarde zither cunoscuta sub numele de Koto. În Okinawa, principalul instrument este sanshin. Acestea sunt instrumente traditionale japoneze, dar moderne instrumente, cum ar fi chitara electrica si sintetizatoare este, de asemenea, exploatat în această zi şi de vârstă, atunci când Enka cântăreţi acoperi min'yō cântecelor tradiţionale (Enka fiind un gen de muzică japoneză toate proprie ...).
Termeni auzit adesea, atunci când vorbeşte despre min'yō sunt ondo, BUSHI, Bon UTA, UTA şi Komori. O ondo descrie, în general, orice cântec popular cu un leagăn distinctiv, care poate fi auzit ca 2 / 4 ritm de timp (deşi, de obicei, nu executanţi grup batai). Tipic cântec popular auzit la Obon festival de dansuri, cel mai probabil, va fi o ondo. Un fushi este un cântec cu o melodie distinctiv. Nespus de numele său, care este pronunţat "BUSHI" în compuşi, reprezintă "secţiunea" sau "nod". Cuvântul este rar utilizată, din proprie, dar este, de obicei, prefixate de un termen referindu-se la ocupaţie, locaţie, personal sau ca nume. Bon UTA, ca numele descrie, sunt melodii pentru Obon, felinarul festival a murit. Komori UTA sunt copii lullabies. Numele min'yo melodii includ adesea descriptiv termen, de obicei, la sfârşitul lunii. IE-Tokyo Ondo, Kushimoto BUSHI, Hokkai Bon Uta, Itsuki nu Komoriuta ...
Multe dintre aceste cantece include în plus de stres cu privire la anumite silabe, precum şi avânt Shouts (kakegoe). Kakegoe sunt, în general, ropot de majorete, dar în min'yō, ei sunt deseori incluse ca părţi ale choruses. Există multe kakegoe, deşi acestea pot varia de la regiune la regiune. În Okinawa Min'yō, de exemplu, o va auzi comune "ha iya Sasa!" În Japonia continent, cu toate acestea, unul va fi mult mai probabil să auzi un "yoisho!", "Sătura!", Sau "o nenorocire!" Altele sunt "o donto koi!", Şi "dokoisho!"
Recent, o organizaţie bazată pe sistemul știut sub numele de iemoto sistem a fost așezat la unele înfățișări de min'yō; aceasta se numeşte. Acest sistem a fost dezvoltat iniţial pentru transmiterea clasice genuri, cum ar fi nagauta, shakuhachi, Koto sau muzica, dar din moment ce sa dovedit profitabila pentru profesori şi a fost susţinut de studenţii care doresc să obţină certificate de cunoaştere şi numele artistului continuă să se răspândească la genuri, cum ar fi min ' Yo, Tsugaru-jamisen şi alte feluri de muzică tradiţională care au fost transmise mai multe informal. Azi unele min'yō sunt transmise într-o astfel de pseudo-organizatii de familie si de lunga practica sunt comune.
Vezi, de asemenea, ainu muzica de nord Japonia.
[modifică] Okinawan muzica populara
Principalele articol: Ryukyuan cântece
Okinawa a fost sub controlul Japonia din 1609, cu excepţia pentru o scurtă perioadă de dominaţie SUA în timpul şi pe urmă al doilea război mondial. Umui, cântece religioase, Shima UTA, melodii de dans, şi, în singular katcharsee, plin de viaţă celebratory muzica, toate au fost popular.
Okinawan muzica populara variază de la continent japoneză muzica populara în mai multe moduri.
În primul rând, instrumentaţie. Okinawan muzica populara este adesea însoţit de sanshin continent întrucât, în Japonia, în loc de shamisen însoţeşte. Alte instrumente Okinawan conține Sanba (care realizează un clic pe un sunet asemănător cu cel din castaniete), ca de pildă şi o pasăre Sharp fluier.
În al doilea rând, tonalitate. Un pentatonic scară, care coincide cu cea mai mare pentatonic scară de Vest muzicale discipline, este de multe ori în min'yō auzit de la principalele insule din Japonia. În acest pentatonic scară de subdominant şi conducând ton (scară de grade 4 şi 7 din Vest majore scară) sunt omise, rezultând într-o scară muzicale cu nici jumătate de paşi între fiecare notă. (Do, Re, Mi, astfel încât, în La solfeggio, sau de grade scara 1, 2, 3, 5 şi 6) Okinawan min'yō, cu toate acestea, se caracterizează printr-scale care include o jumătate de paşi omis în mai sus menţionate pentatonic scară , atunci când a analizat în Vest disciplina de muzică. De fapt, cel mai frecvent utilizate în scară Okinawan min'yō include grade scara 1, 2, 3, 4, 5, şi 7.
English
>
Romanian
swap
Translate
Suggest a better translation
Thank you for contributing your translation suggestion to Google Translate.
We'll use your suggestion to improve translation quality in future updates to our system. sunt nenumarate tipuri de muzica traditionala din Japonia. Două din cele mai vechi sunt shōmyō, sau budist Chanting, şi gagaku, orchestral sau instanţa de muzică, care la data de Nara şi Heian perioade. <br> <br> Gagaku este un tip de muzică clasică, care a fost efectuat la Curtii Imperiale de la perioada Heian. Kagurauta (神楽歌), Azumaasobi (东游) şi Yamatouta (大和歌) sunt relativ repertoriile indigene. Tōgaku (唐楽) şi komagaku sunt de muzica originare din chineză dinastiei Tang prin peninsula coreeană. În plus, gagaku este împărţit în kangen (管弦) (instrumental muzica efectuate, ca atare) şi bugaku (舞楽) (însoţită de dans gagaku). <br> <br> Originare, cât mai devreme de secolul al 13-lea sunt honkyoku ( "piese originale"). Acestea sunt piese solo shakuhachi jucat de milog Fuke sectă preoti de Budismul Zen. Aceste preoti, numit komusō ( "goliciunea călugăr"), a jucat honkyoku pentru pomana si iluminare. De sectă Fuke a încetat să existe în secolul al 19-lea, dar o verbal şi în scris de neam de multe honkyoku continuă şi astăzi, chiar dacă această muzică este practicat acum de multe ori intr-un concert sau de performanţă setare. <br> <br> De samurai adesea ascultat şi muzicale efectuate în aceste activităţi, în practicile lor de viaţa lor de îmbogăţire şi de înţelegere. <br> <br> <br> Noh este, de obicei însoţită de muzică, UTA (呗) şi Hayashi (囃子) muzicale, de teatru elaborat, de asemenea, în Japonia, de la o vârstă fragedă. Noh sau nu a apărut în mai mult de distincte tradiţiile populare şi de a 14-lea au dezvoltat într-un destul de rafinat art. Acesta a fost adus la apogeul prin Kan'ami (1333-1384) şi Zeami (1363? -1443). În rarisim Zeami condiţia de bază a Noh repertoriu şi este autorul multor treatises la secretele de Noh tradiţie (până la epoca modernă acestea nu au fost citite pe scară largă). <br> <br> O altă înfățișare de teatru japonez este teatru de papusi, de multe ori cunoscute sub numele de bunraku (文楽). Acest tradiţionale marionetă teatru are, de asemenea, rădăcinile în tradiţiile populare şi a inflorit, în special în timpul Chonin în perioada Edo (1600-1868). Aceasta este, de obicei, însoţite de răspuns oral (diverse stiluri de jōruri) însoţite de shamisen muzica. <br> <br> În timpul perioadei Edo actori (dupa 1652 numai bărbaţi adulţi) efectuate de plin de viaţă şi de teatru popular kabuki. Kabuki, care ar putea facilitate divertisment nimic de la istoric la dans joacă, a fost de multe ori însoţite de nagauta stilul de a canta si shamisen performanţă. <br> <br> <br> [modifică] Biwa hōshi, Heike biwa, şi mōsō <br> De biwa, o forma de scurt-gât lăută, a fost jucat de un grup de interpreti ambulant (biwa hōshi), care a folosit-o pentru a însoţi povestiri. Cel mai renumit dintre aceste povesti este Povestea a Heike, o istorie a secolului al 13-lea de triumf din clanul Minamoto peste Taira. Biwa hōshi ele au început să se organizeze într-o breaslă-ca asociaţie (TODO) pentru oameni cu deficienţe de vedere cât mai curând a treisprezecea lea. Acestei bresle, eventual, monitorizat o mare parte din cultura muzicala din Japonia. <br> <br> În plus, numeroase grupuri mai mici de itinerant orb muzicieni s-au format, în special în zona Kyushu. Aceste muzicieni, cunoscut sub numele de mōsō (= orb monk) turneul lor locale zone şi a efectuat o înșiruire de semi-religioase şi texte religioase, pentru a purifica gospodării şi duce la o dispoziție bună de sănătate şi noroc. De asemenea, au menţinut un repertoriu de laic genuri. De biwa că au jucat a fost considerabil mai mici decât Heike biwa jucat de biwa hōshi. <br> <br> Lafcadio Hearn legate în cartea sa Kwaidan: Poveşti şi Studii de lucruri ciudate "Mimi-Hoichi Nashi" (Hoichi de Earless), o poveste cu stafii japoneză despre un orb biwa hōshi care îndeplineşte "Povestea a Heike" <br> <br> <br> [modifică] Taiko <br> De taiko japoneză este un tambur, care vine în diverse dimensiuni şi este întrebuințat pentru a juca o varietate de genuri muzicale. Aceasta a devenit deosebit de populară în ultimii ani, ca instrument de percuţie centrală ansambluri ale căror repertoriu se bazează pe o varietate de festival de muzica populara si de trecut. Astfel de taiko muzică este jucat de mari ansambluri tambur numit kumi-daiko. Originile sale sunt nesigure, dar poate fi schiţat în spate, în măsura în care 6a şi 7a secole, atunci când un argila figura unui bateristul indică existenţa acestuia. Chineză şi coreeană influente urmat, dar a instrumentului său de muzică şi a rămas unic japoneză. Taiko tobe, în această perioadă au fost folosite în timpul luptei pentru a intimida inamicul şi de a comunica comenzi. Taiko continua să fie utilizate în muzica religioasa din budism şi Shintoism. În trecut au fost jucatori sfânt bărbaţi, care a jucat doar la momente speciale şi în grupuri mici, dar în timp laic bărbaţi (rareori femei) de asemenea, a jucat în taiko semi-religioase, festivaluri, cum ar fi de bon de dans. <br> <br> Ansamblul este modern taiko spune ca a fost inventat de catre Daihachi Oguchi în 1951. Un baterist de jazz, Oguchi încorporate sale muzicale de fond în ansambluri de mari, pe care a avut de asemenea, proiectat. Energic stilul lui a creat grup popular în întreaga Japonia, şi a confecționat Hokuriku regiune un centru de taiko muzica. Muzicieni de a apărea de la acest val de popularitate incluse Sukeroku Daiko şi lui bandmate Seido Kobayashi. 1969 a văzut un grup numit Za Ondekoza fondat de Tagayasu Den; Za Ondekoza a reunit tineri interpreti care innovated o recentă versiune de rădăcini revigorarea taiko, care a fost întrebuințată ca un mod de viaţă în comun un stil de viaţă. În timpul anii 1970, guvernul Japoniei a alocat fonduri pentru a păstra cultura japoneză, şi de multe comunitate taiko grupuri s-au format. Mai târziu, în acest secol, taiko grupuri răspândit în întreaga lume, în special în Statele Unite. De joc video Taiko Drum Master se bazează în jurul taiko. Un exemplu de un modern Taiko trupei este GOCOO. <br> <br> <br> [modifică] Yukar <br> Printre minoritate ainu din nord, yukar (mimetism) este o siluetă de epic poezie. Povestile Kamui implica de obicei, de natura a lui Dumnezeu, şi Pojaumpe, un orfan-razboinic. <br> <br> <br> [modifică] Min'yō: Muzică populară <br> <br> Gheişă cu ea shamisen, 1904Japanese cantece populare (民謡min'yō) pot fi grupate şi clasificate în mai multe moduri, dar de obicei este mai convenabil să se gândească de patru categorii principale: munca de melodii, cantece religioase (cum ar fi kagura Sato, o aspect de muzică Shintoist ), melodii folosite pentru adunări, cum ar fi nunţi, înmormântări, şi festivaluri (matsuri, în special Obon), precum şi cântece pentru copii (warabe UTA). <br> <br> În minyō, cântăreţi sunt, de obicei însoţită de trei coarde lăută cunoscut sub numele de shamisen, taiko tobe, şi un flaut bambus numit shakuhachi. Alte instrumente care ar putea însoţi sunt un flaut transversală cunoscută sub numele de shinobue, un clopot, cunoscut sub numele de Kane, o mână de ajutor tambur numit tsuzumi, şi / sau de a 13-coarde zither cunoscuta sub numele de Koto. În Okinawa, principalul instrument este sanshin. Acestea sunt instrumente traditionale japoneze, dar moderne instrumente, cum ar fi chitara electrica si sintetizatoare este, de asemenea, utilizat în această zi şi de vârstă, atunci când Enka cântăreţi acoperi min'yō cântecelor tradiţionale (Enka fiind un gen de muzică japoneză toate proprie ...). <br> <br> Termeni auzit adesea, atunci când vorbeşte despre min'yō sunt ondo, BUSHI, Bon UTA, UTA şi Komori. O ondo descrie, în general, absolut orice cântec popular cu un leagăn distinctiv, care poate fi auzit ca 2 / 4 ritm de timp (deşi, de obicei, nu executanţi grup batai). Tipic cântec popular auzit la Obon festival de dansuri, cel mai probabil, va fi o ondo. Un fushi este un cântec cu o melodie distinctiv. Foarte numele său, care este pronunţat "BUSHI" în compuşi, înseamnă "secţiunea" sau "nod". Cuvântul este rar utilizată, din proprie, dar este, de obicei, prefixate de un termen referindu-se la ocupaţie, locaţie, personal sau ca nume. Bon UTA, ca numele descrie, sunt melodii pentru Obon, felinarul festival a murit. Komori UTA sunt copii lullabies. Numele min'yo melodii includ adesea descriptiv termen, de obicei, la sfârşitul lunii. IE-Tokyo Ondo, Kushimoto BUSHI, Hokkai Bon Uta, Itsuki nu Komoriuta ... <br> <br> Multe dintre aceste cantece include în plus de stres cu privire la anumite silabe, precum şi avânt Shouts (kakegoe). Kakegoe sunt, în general, ropot de majorete, dar în min'yō, ei sunt deseori incluse ca părţi ale choruses. Se află multe kakegoe, deşi acestea pot varia de la regiune la regiune. În Okinawa Min'yō, de exemplu, o va auzi comune "ha iya Sasa!" În Japonia continent, cu toate acestea, unul va fi mult mai probabil să auzi un "yoisho!", "Sătura!", Sau "o nenorocire!" Altele sunt "o donto koi!", Şi "dokoisho!" <br> <br> Recent, o organizaţie bazată pe sistemul cunoscut sub numele de iemoto sistem a fost aplicat la unele forme de min'yō; aceasta se numeşte. Acest sistem a fost dezvoltat iniţial pentru transmiterea clasice genuri, cum ar fi nagauta, shakuhachi, Koto sau muzica, dar din moment ce sa dovedit profitabila pentru profesori şi a fost susţinut de studenţii care doresc să obţină certificate de cunoaştere şi numele artistului continuă să se răspândească la genuri, cum ar fi min ' Yo, Tsugaru-jamisen şi alte forme de muzică tradiţională care au fost transmise mai multe informal. Azi unele min'yō sunt transmise într-o astfel de pseudo-organizatii de familie si de lunga practica sunt comune. <br> <br> Vezi, de asemenea, ainu muzica de nord Japonia. <br> <br> <br> [modifică] Okinawan muzica populara <br> Principalele articol: Ryukyuan cântece <br> Okinawa a fost sub controlul Japonia din 1609, cu excepţia pentru o scurtă perioadă de dominaţie SUA în timpul şi după al doilea război mondial. Umui, cântece religioase, Shima UTA, melodii de dans, şi, în special katcharsee, plin de viaţă celebratory muzica, toate au fost popular. <br> <br> Okinawan muzica populara variază de la continent japoneză muzica populara în mai multe moduri. <br> <br> În debutantul rând, instrumentaţie. Okinawan muzica populara este adesea însoţit de sanshin continent întrucât, în Japonia, în loc de shamisen însoţeşte. Alte instrumente Okinawan include Sanba (care produce un clic pe un sunet asemănător cu cel din castaniete), precum şi o pasăre Sharp fluier. <br> <br> În al doilea rând, tonalitate. Un pentatonic scară, care coincide cu cea mai mare pentatonic scară de Vest muzicale discipline, este de multe ori în min'yō auzit de la principalele insule din Japonia. În acest pentatonic scară de subdominant şi conducând ton (scară de grade 4 şi 7 din Vest majore scară) sunt omise, rezultând într-o scară muzicale cu nici jumătate de paşi între fiecare notă. (Do, Re, Mi, astfel încât, în La solfeggio, sau de grade scara 1, 2, 3, 5 şi 6) Okinawan min'yō, cu toate acestea, se caracterizează printr-scale care include o jumătate de paşi omis în mai sus menţionate pentatonic scară , atunci când a analizat în Vest disciplina de muzică. De fapt, cel mai frecvent utilizate în scară Okinawan min'yō include grade scara 1, 2, 3, 4, 5, şi 7. |
|
| Sus » |
|
|
Yomi
Membru 2
Data inscrierii: 18/Feb/2009
Mesaje: 325
|
| Trimis: 01/03/2009 12:54 Titlul subiectului: Re: info despre j-rock/j-pop |
|
|
Sosire de Vest, muzica
Ayumi Hamasaki, Japonia's top-selling feminin artist, apare pe coperta a unuia dintre ei album, Secret.After de Restaurarea Meiji introduse de Vest muzicale de instruire, o bureaucrat numit Izawa Shuji compilate de melodii ca "Auld Lang Syne" şi a comandat de melodii întrebuințând un pentatonic melodie. Muzica de Vest, în special în marsurile militare, curând a transformat popular în Japonia. Două mari configurații de muzică care a dezvoltat în această durată au fost shoka, care a fost compusă de Vest pentru a asigură la şcoli de muzică, şi gunka, care sunt marsurile militare, cu unele elemente japoneză.
Ca Japonia mutat spre democraţiei reprezentative la sfârşitul secolului 19, liderii cântăreţi angajat să-şi vândă copii de melodii pe care difuzate mesajele lor, având în vedere că liderii ei înşişi au fost interzise de obicei, de la a vorbi în public. Acest dezvoltat într-o formă de baladă numit Enka, care a ajuns îndeajuns de popular în cea de-a 20-lea, cu toate că popularitatea acestuia a waned de la 1970 şi se bucură de mic cu favoarea tineretului contemporan. Famous Enka cântăreţi conține Misora Hibari şi Ikuzo Yoshi. De asemenea, la sfârşitul secolului al 19-lea, un Osakan forma de streetcorner cântând a devenit popular; acest lucru a fost numit ryūkōka. Aceasta a inclus în primele două stele japoneză, Yoshida Naramura şi Tochuken Kumoemon.
Westernized muzica pop se numeşte kayōkyoku, care se spune ca a inceput cu "nu Kachūsha UTA" (1914; vedea 1914 în muzică). Acest cântec a fost compus de înspre Nakayama Shimpei prima şi a apărut într-un dramatization de Inviere de Tolstoy, Sung de Matsui Samako. Piesa a devenit un hit printre Enka cântăreţi, şi a fost una din primele majore cele mai bune de vânzare de înregistrări din Japonia. Kayokyoku a devenit o mare industrie, în special pe urmă sosirea superstar Misora Hibari.
Mai târziu, în anii 1950, tango şi alte modele de muzica latino, mai ales cubanez muzica, a devenit nespus de popular in Japonia. O japoneză distinctively formă de tango numit dodompa elaborat, de asemenea. Kayokyoku a devenit asociat în întregime cu japonez traditional de structuri, în timp ce mai mult de Vest-stil de muzică a fost numit japoneză POP. În anii 1960, japoneză benzile de imitat The Beatles, Bob Dylan şi Rolling Stones, împreună cu alte Appalachian muzică folk, rock psihedelică, mod similar şi genuri; acest lucru a fost denumit Grupul Sunete.
De atunci, bubblegum pop şi J-Pop, au devenit unele dintre cele mai bune tipare de vânzare de muzică, şi sunt adesea folosite în filme şi televiziune, în special în japoneză animaţie. Ascensiunea disponibil pop a fost legat de popularitate de karaoke, care să conducă la mai critică faptul că cele două tendinţe sunt consumerist şi superficial. De exemplu, Kazufumi Miyazawa de la Boom, creanţe "Nu-mi place ca să cumpere, să asculte, şi aruncă şi cântă la un bar de karaoke mentalitate."
Mai târziu de 90 a adus de la sosirea multe noi artişti şi grupuri, inclusiv Ayumi Hamasaki, Utada Hikaru, şi Dimineaţă Musume. Până în prezent, Hamasaki a vândut peste 50 de milioane de copii ale tuturor ei single si albume, ceea ce face ea cel mai mare artist-vânzare feminin vreodată în Japonia, Utada Hikaru lui album de debut, "Prima dragoste", a mers pe care urmează să fie cea mai mare vânzare Album vreodată în Japonia cu 10 de milioane de exemplare vândute, şi Dimineaţă Musume persistă unul dintre cele mai cunoscute grupuri de fată în japoneză muzica pop industrie, devenind cel mai bine Japonia-vanzare grup de prietene cu 33 single, Kanashimi întuneric.
Vest muzică clasică
Vest, muzică clasică are o prezenţă puternică în Japonia şi din ţară este una dintre cele mai importante pieţe de muzică clasică. Un număr de japoneză compozitori au scris în vest muzică clasică tradiţie, cu Toru Takemitsu (faimosul său, ca de exemplu şi pentru lucrări de avangardă şi filmul de scoring) fiind cel mai cunoscut. De asemenea, este celebru dirijor Seiji Ozawa. Începând cu anul 1999 de pianist Fujiko tivitură, care joaca Liszt si Chopin, a fost faimos şi ea pe CD-uri au vândut milioane de exemplare. Japonia este, de asemenea, acasa, la cei mai importanti vânt trupa, de la Tokyo Kosei Vant Orchestra, şi cel mai mare concurs de muzică de indiferent ce fel, la All-Japonia Band Asociaţia naţională concurs.
Jazz
Din anii 1930 pe (cu excepţia în timpul al doilea război mondial, când a fost repressed ca muzica de la inamic), jazz a avut o prezenţă puternică în Japonia. Ţara este o piaţă importantă pentru muzică, şi este comun faptul că înregistrările nu mai sunt disponibile în Statele Unite, sunt disponibile în Japonia. O serie de muzicieni de jazz japonezi au realizat popularitate în străinătate, precum şi la domiciliu. Muzicieni, cum ar fi Hiromi, Keiko Matsui, iunie şi Dan Kuramoto (iunie născut în Japonia, şi a treia generaţie Dan american născut, de la Hiroshima renume), ca de pildă şi Sadao Watanabe avea un mare fan de bază în afara acestora, tara natala.
Muzica rock
Happy End - rock tradițional japonez bandHomegrown japoneză ţară rock au dezvoltat de mai târziu de 1960. Artisti ca Happy End sunt considerate a fi practic dezvoltat de gen. În timpul anii 1970, aceasta a crescut mai populare. De Okinawan trupa Champloose, laolaltă cu Carol, RC de succesiune şi Shinji Harada au fost deosebit de celebru şi a ajutat la defini gen de sunet. În anii 1980, Boøwy, Southern all Stele a devenit cea mai mare trupa de rock, în japoneză istoria, şi trupe de rock alternativ inspirat ca Shonen Knife & de Boredoms şi Tama & Little creaturi. Cele mai numeroase influentially, în anii 1980 spawned Yellow Magic Orchestra, care a fost inspirat de muzica electronica în curs de dezvoltare, condusă de Haruomi Hosono. În acest din urmă termen de 80, rock Duo B'z fabricat lor de debut, pe care le-au fost obtinerea No. 1, în toate lor single şi primul lor album, deoarece No. 1 solitar "Taiyo nu Komachi Angel" în 1990. Acesta este un record japoneză.
În 1980, Huruoma şi Ry Cooder, un muzician american, a colaborat la un album rock cu Shoukichi Kina, motorul de mai sus menţionate Okinawan trupa Champloose. Acestea au fost urmate de Sandii si de Sunsetz, care a amestecat mai multe influente japoneze şi Okinawan.
De asemenea, pe parcursul a 80, trupe de rock japonez a dat naştere la circulaţie știut ca vizual kei, reprezentată în cursul istoriei sale de trupe ca X Japonia, Marea Luna, Dir en gri şi multe altele, dintre care unele au fost notabile archieved internaţionale de succes în ultimii de ani.
Japoneză de rock, de asemenea, cunoscut prin abrevierea "J-rock", [2] [3] are un vibrant scena underground de rock, cel mai recunoscut internaţional de zgomot, cum ar fi trupe de rock Boredoms şi topi Banana, precum şi de stoner rock şi trupe de doom metal Boris, precum şi de Biserica din mizerie. Mai multe convenţional de indie rock artişti, cum ar fi de Est şi de tineret Numărul Girl au găsit unele mainstream succes în Japonia, dar relativ mic de recunoaştere în afara ţării lor de origine.
Punk Rock
Reprezentant exemple de trupe de punk japonezi sunt Ellegarden şi asiatice Kung-Fu Generation. Un subgenre de J-Punk este caracterizată de haotic chitara ţipat şi jumătate / jumătate Sung voce. Aceste benzi de influenţă ia de la mijlocul lunii la finele anilor 1980, cum ar fi benzi Jumătate japoneză, Sonic Youth, şi la începutul lui Nirvana. Notabile în benzile de acest subgenre includ: Tine Michelle Elephant Gun, The Blue Hearts, Shonen Knife, şi asiatice Kung-Fu Generation.
Un alt subgenre este caracterizată de înalt grad tehnic, încă în dezacord, instrumentals. Vocal stil ruleaza gamă de la J-Pop stil, pentru a screeching incoerent, la stilul japonez traditional de canto. Versuri pot fi în general, de înţeles şi de întâmplare. Lor stilul vizual reflectă, de asemenea acest lucru şi poate rula la extreme în Visual kei benzi. Acest stil de J-Punk pare a fi o respingere conştientă de vechiul proverb japonez, "cinstit că oasele vor fi hammered jos." îndată ce cultura lor prides sine de conformitate şi armonie, J-Punk artişti să depună eforturi pentru a crea şi de a atrage disonanţă greşit fel de atenţie. Acest lucru este relativ nou gen, obtinerea de început la finele anilor 1990, şi doar acum obtinerea sale auzită vocea. Notabile în benzile de acest subgenre includ: Limited Express, Peaches55, Musyaburui şi Peelander-Z.
Radacini de muzică
La sfârşitul anilor 1980, rădăcini trupe ca Shang Shang taifun şi explozia a devenit popular. Okinawan rădăcini trupe ca Nenes şi Kina au fost, de asemenea comercial şi critic de succes. Aceasta a condus la cel de-al doilea val de muzică Okinawan, condusă de către brusc succesul Rinkenband. Un nou val de trupe de urmat, inclusiv reveniri de Champluse şi Kina, precum şi noi acte ca Soul de flori Uniunii. O forma de actualizare Okinawan popular numit Kawachi ondo a devenit popular, condus de Kikusuimaru Kawachiya; foarte similar cu Kawachi ondo este Tademaru Sakuragawa lui goshu ondo.
Heavy Metal
Japonia a fost cunoscut pentru faptul că este un mare succes pentru zona benzilor de metal din intreaga lume, caz în care majoritatea înregistrate arată vii au fost înregistrate şi de filmat din Japonia. Cele mai populare genuri de metal, în Japonia, sunt de Heavy Metal, Power Metal, Death Metal melodic, neo-clasic Metal, şi Doom Metal.
Early putere de metal de banda X Japonia şi 80 de trupe de heavy metal, sonoră şi imnul au fost cele mai de succes trupe japoneză cu X Japonia deținând mainstream de succes în Japonia şi sonoră având mainstream succes în întreaga lume.
Puterea de metal, de obicei, în combinaţie cu neo-clasic Metal, este printre cele mai populare de metal de gen în Japonia [nevoie de citare], cu benzi, cum ar fi Animetal, Arca Furtună, Concerto Moon, Galneryus, Onmyo-Za, Wizards' Hymm X şi Japonia. Cele mai populare trupe de metal de putere în afara Japoniei, care au avut succes în Japonia, au fost Blind Guardian, Stratovarius, Angra, Gamma Ray, DragonForce, Sinergy, Helloween, Yngwie Malmsteen, Dragonland, şi Firewind. Animetal trebuie remarcat ca Animetal efectueaza acoperă din japoneză TV tema melodii putere de metal în formă.
Extrem de metal este mai subterane cu melodic death metal şi doom metal, fiind cel mai popular din metal excepțional următoarele. [Nevoie de citare] Trupelor include o pată de sânge Copilului, Biserica a Mizerie, Boris, Eternal Elizeu, Green maşină, şi multe altele. Arch Enemy şi copii de Bodom au de asemenea, sa bucurat de mare succes în Japonia.
Latină, Reggae şi muzica SKA
Alte forme de muzică, din Indonezia, Jamaica şi în altă parte, au fost asimilate. African soukous Latină şi muzica populară a fost, astfel cum a fost Jamaican reggae şi SKA, exemplificată de Rankin "Taxi şi Tokyo SKA Paradise Orchestra.
Muzica de joc
Când primele jocuri electronice au fost vândute, au avut numai rudimentare sunet cu chips-uri care pentru a realizează muzica. Având în vedere că tehnologia avansată. de calitate a sunetului şi muzică joc aceste masini ar putea produce crescut dramatic. Primul joc pentru a lua credit pentru muzica a fost Xevious, de asemenea, de remarcat pentru ei adânc (la acel moment) construite de povestiri. Deşi au avut multe jocuri frumoase muzica lor să însoţească jocului, una dintre cele mai importante jocuri din istoria jocurilor video este muzica Dragon Quest. Koichi Sugiyama, un compozitor care a fost cunoscut pentru muzica sa pentru diferite anime şi emisiuni TV, inclusiv cyborg 009 şi un film de Godzilla vs Biollante, sa implicat în proiect din pură curiozitate şi a dovedit că poate avea grave jocuri Soundtracks. Până la implicarea lui, de muzică şi sunete erau adesea neglijate în dezvoltarea de jocuri video şi programatori, cu slabe cunoştinţe muzicale au fost obligaţi să scrie Soundtracks, de asemenea. Neînfricat de limitele tehnologice, Sugiyama confecționat cu numai 8 polifonie parte pentru a crea o coloană sonoră care nu ar fi plictisit de jucător în ciuda ore şi ore de gameplay.
Un alt bine-cunoscut autor de muzică joc video este Nobuo Uematsu de Mistwalker. Chiar Uematsu de compozitii mai devreme pentru joc serie, Final Fantasy, pe Famicom (Nintendo în America) sunt amenajate pentru a fi pe perfect orchestral scor. În 2003, el a luat chiar şi pe bază de componente de rock de la lor de origine, MIDI format şi a creat The Black Mages.
Yasunori Mitsuda este, de asemenea, un cunoscut compozitor atunci când este vorba de muzică joc video industrie. De la Xenogears la Xenosaga Episode I la Chrono Cross şi Chrono Trigger, Mitsuda a efectuat o izbitoare înșiruire de melodii pe care nu beneficiază de recunoaşterea adevărat că merită.
Koji Kondo, principalul compozitor pentru Nintendo, este, de asemenea, remarcabil de pe scena muzicii japoneze joc. El este cel mai cunoscut pentru Zelda şi Mario teme.
Astăzi, jocul Soundtracks sunt vândute pe CD. Famous cântăreţi ca Utada Hikaru uneori cântă melodii pentru jocuri, de asemenea, şi acest lucru este, de asemenea, percepută ca o modalitate de necunoscut cântăreţi de a face numele lor de la sine. |
|
| Sus » |
|
|
|
|
